Despre consumul zilnic al uleiului de masline extravirgin

  admin  

 (2308)    (5)    0

ulei de masline extravirgin spaniol

Uleiul de măsline, un lichid gras vegetal folosit în principal în domeniul culinar, se bucură de o notorietate foarte mare în toată lumea, chiar dacă este asociat cu țările mediteraneene, unde realizarea sa are o tradiție ce datează din cele mai vechi timpuri.

Acest aliment se obține prin presarea la rece a fructelor proaspăt recoltate ale măslinului, fiind astfel una dintre cele mai bogate surse de grăsimi monosaturate din lume. Ca atare, este folosit cu precădere în alimentație tocmai pentru că normalizează nivelul colesterolului și reglează activitatea cardiacă. De asemenea, este întrebuințat la scară largă în industria cosmetică, în realizarea unor tratamente de înfrumusețare homemade, precum și la fabricarea săpunurilor, a cremelor și chiar a detergenților. 

Ulei de măsline – utilizare pe scară largă încă din cele mai vechi timpuri

Pe vremuri, oamenii vedeau măslinul ca pe un cadou din partea zeiței Atena pentru ei, poetul grec Homer îl considera aur lichid, iar cel de-al doilea președinte al Statelor Unite ale Americii spunea despre el că este un dar al cerului. 

În prezent, când avem acces la atât de multe informații, aceste credințe vechi ni se par niște metafore foarte frumoase. Despre acest aliment știm că este atât de nutritiv și benefic pentru sănătate, încât nu trebuie să lipsească din nicio bucătărie. Mai exact, este realizat prin presare la rece sau prin alte metode, din care rezultă diferite tipuri:

ulei de măsline pur – este cel care are cele mai puține proprietăți nutritive și hrănitoare, fiind obținut în urma rafinării și filtrării chimice;

ulei de măsline extravirgin – este de primă presă, neprocesat, de foarte bună calitate, cu o aciditate echilibrată și o aromă foarte intensă;

ulei de măsline virgin – este varianta procesată a uleiului extravirgin, obținut la a doua presă, însă nu conține aditivi chimici sau ulei rafinat.

În vechime, când oamenii nu dispuneau de mașini automatizate pentru producerea uleiului, ci foloseau presa, rezultatul era cât de poate de pur și natural. Chiar dacă în acest moment există utilaje și dispozitive care fac aproape toată munca în locul nostru, încercăm să păstrăm cât mai mult din calitățile nutritive ale măslinelor, prin evitarea procesării și rafinării chimice. 

De aceea, în oferta noastră vei găsi doar ulei de măsline natural, de o calitate excepțională, obținut prin presare la rece, din fructele măslinilor din Spania aduse în siguranță în țară, prin intermediul furnizorilor noștri de încredere. 

Ulei de măsline – proprietăți și beneficii

Acest ingredient de bază în gastronomie, mai cu seamă în cea mediteraneeană, este foarte apreciat la nivel mondial atât pentru aroma deosebită pe care o oferă preparatelor, cât și pentru beneficiile pe care le aduce organismului.

Ca sursă bogată de antioxidanți, uleiul realizat din măsline, fie ele verzi sau negre, este deosebit de sănătos, având chiar puterea de a acționa ca un adjuvant în diferite afecțiuni. Luteina, un antioxidant foarte puternic, poate distruge radicalii liberi, prevenind astfel fenomenul de îmbătrânire prematură, în timp ce polifenolii au capacitatea de a preveni oxidarea lipoproteinelor și formarea depozitelor de colesterol la nivelul vaselor de sânge. Astfel, evoluția bolilor cardiovasculare este stopată sau chiar prevenită, în cazul celor care consumă regulat ulei obținut din fructele de măslin și care au un stil de viață sănătos.

Lista afecțiunilor pe care consumul constant al acestui ingredient le poate ameliora este lungă (boli cardiovasculare, diabet zaharat, astm, artrită, dermatită, piele uscată excesiv etc.), motiv pentru care nu o vom menționa aici. În schimb, ne vom concentra asupra unui subiect mai interesant, despre care multă lume nu are suficiente informații. Mai exact, vom vedea care este cantitatea maxim admisă de ulei de măsline într-o zi.  

Ulei de măsline – cât ar trebui să consumăm zilnic?

Așa cum medicamentele sau dietele se prescriu în funcție de vârstă, sex, greutate și istoric patologic, tot așa și uleiul de măsline trebuie consumat în funcție de aceste criterii. Mai mult decât atât, administrarea sa trebuie să se facă și ținând cont de scop. Cu alte cuvinte, trebuie să ne punem întrebarea: „Pentru ce luăm acest produs – pentru prevenție, pentru tratament, pentru întreținere?”.

Pentru a găsi răspunsul la întrebare, mai mulți cercetători au realizat studii ample despre consumul acestui aliment. Astfel, cei de la Universitatea din Glasgow, după ce au introdus produsul în dieta unui grup de adulți sănătoși, au ajuns la concluzia că doar 20 ml de ulei de măsline pe zi (aproximativ patru lingurițe) sunt benefice pentru organism. 

Alături de cercetătorii din Lisabona, aceștia au demonstrat eficacitatea uleiului asupra aparatului cardiovascular, pe un grup de 69 de persoane (femei și bărbați) care nu obișnuiau să consume ingredientul menționat. 

Potrivit raportului realizat în urma investigației, cantitatea de 20 ml de ulei de măsline administrată zilnic a oferit beneficii uimitoare. În doar șase săptămâni, anumiți indicatori ai afecțiunilor cardiovasculare, prezenți în urină, au confirmat efectele pozitive ale consumului de ulei produs din măsline asupra bolilor coronariene, în sensul că, în cazurile în care existau deja probleme, a stopat evoluția lor, iar în cazurile în care nu existau, a întărit arterele și a normalizat fluxul sangvin pentru a reduce sau preîntâmpina apariția lor.

Așadar, un răspuns cert la întrebarea din titlu nu avem, însă putem trage următoarele concluzii: 

pentru afecțiunile aparatului cardiovascular, sunt recomandate aproximativ patru lingurițe pe zi;

administrarea acestui produs poate avea efecte diferite de la o persoană la alta, în funcție de vârstă, sex, patologie, sistem imunitar etc.;

dacă vreți să consumați acest produs, fie el virgin sau extravirgin, este indicat să respectați indicațiile medicului specialist.

Până atunci, folosiți cu încredere uleiul de măsline în salate, paste sau alte preparate deosebite și vă garantăm că vă veți bucura nu numai de aroma intensă a măslinelor din Spania, ci și de un organism mai sănătos!

https://emarketspaniol.ro/ro/

 (2308)    (5)    0

Your comment has been sent successfully. Thanks for comment!
Leave a Comment
You cannot post a comment because you are not logged as a customer

Facebook comments

Urmariti-ne pe Facebook